Exista in limba italiana o expresie foarte faimoasa in intreaga lume si anume „traduttore traditore” care, avand la baza o simpla paronomazie, face trimitere la o intreaga serie de implicatii negative. In realitate uneori “a trada” (si vom vedea ce inseamna acest lucru in domeniul traducerilor) este necesar, alteori insa vorbim despre lipsa de atentie sau o cunoastere insuficienta a limbii.
Teoretic, traducatorul unui text este cel care ar trebui sa-l redea precum l-a gasit, intr-un mod fidel, doar ca intr-o alta limba. Pur si simplu. Usor, nu?
Nu. Uneori un traducator este obligat sa tradeze tocmai pentru a putea fi cat mai fidel posibil. Pentru a explica cele spuse, este nevoie ca inainte de toate sa stabilim ce inseamna conceptul de fidelitate: fidelitate fata de ce anume? fata de litere? fata de sens? fata de intentiile autorului care deseori sunt greu de inteles pana la capat? Daca reflectam bine, pare evident faptul ca aceste trei posibilitati sunt diferite si in unele cazuri aproape opuse. Nici raspunsul nu este univoc si, asa cum deseori se intampla, trebuie negociat in functie de caz.
Daca traducem o carte a carei intentie este de a amuza, vom acorda prioritate fluiditatii. De exemplu, cuvintele in engleza sunt mult mai scurte decat cele in italiana, iar in limba italiana abundenta de adjective se observa mult mai mult. (…) Desigur, diferenta dintre un text si un altul nu este intotdeauna la fel de evidenta si de marcata, multi autori incearca sa implice cititorul fara insa a neglija un anumit rafinament stilistic. Noi, traducatorii, trebuie sa fim foarte atenti pentru a nu le trada intentiile. Pentru a face acest lucru, evident, este necesar sa le fi inteles. (…). Fara a merge insa spre extreme, a fi fideli poate sa insemne, atunci cand este posibil, termenul cel mai apropiat de cel utilizat de autor, fara a dori cu orice pret innobilarea unui text care poate parea in viziunea noastra mediocru: trebuie sa ne reamintim intotdeauna ca romanul nu este al nostru. Se subintelege faptul ca trebuie evitat si riscul opus, si anume acela de a saraci lexicul sau sintaxa din comoditate sau pentru ca nu am reusit sa gasim nimic mai bun.
In acest sens, orice traducator cu experienta stie ca din pacate uneori este nevoit sa renunte la ceva. Referinte culturale specifice, expresii, jocuri de cuvinte: deseori este imposibil sa gasim o echivalenta in limba noastra, si trebuie sa ne descurcam cu o traducere didascalica care sa explice in putine cuvinte la ce se face referire, sau sa ne predam in fata notelor de subsol, teroarea oricaror editori. Aceste solutii, insa, mai ales daca apelam deseori la ele, ingreuneaza mult textul. Este foarte cunoscut conceptul traducerilor frumoase dar infidele, opus, prin urmare, unui concept de fidelitate ca obstacol in calea frumusetii. Este adevarat ca nu putem avea mereu totul, dar lucrurile sunt mult mai complicate. In cazul unui roman in care fluiditatea este mai importanta decat corectitudinea filologica, ar putea fi mai fidela o traducere care vine in intampinarea cititorului fara a-i prezenta o mare cantitate de referinte incomprehensibile. In alte cazuri, insa, este important ca traducatorul sa mentina aceste referinte iar munca acestuia se trasforma intr-un adevarat vehicul cultural, care imbogateste lexicul si cunostintele cititorului. (…) Nu exista o reteta precisa si nici o formula magica pentru a intelege cum este mai bine sa actionam: traducatorul trebuie “pur si simplu” sa reuseasca sa intre in text, sa il asimileze, sa intelega intentia autorului, ce anume considera acesta important pentru comunicare si ce anume a fost introdus fara a reflecta prea mult. (…) Traducatorul trebuie sa se intrebe in permanenta fata de ce anume doreste sa fie fidel, care este scopul textului, carui public se adreseaza si pe cale de consecinta sa se adapteze (…)
Traducere si adaptare dupa: https://diariodiunatraduttrice.wordpress.com/2013/05/07/la-fedelta/
