Traducere simultană

——————————

Despre traducerea simultană

_____

Când ai nevoie de un interpret de limba italiană?

Traducerea orală sau interpretarea (interpretariatul) poate fi considerată o formă specială a traducerii, o formă de transpunere orală a sensului dintr-o limbă într-alta. Traducerea orală se diferențiază de celelalte forme de traducere prin caracterul său iminent, întrucât ea se întâmplă AICI și ACUM.

În ceea ce privește traducerea simultană (interpretariatul simultan), denumită și „de conferință” în virtutea contextului în care se apelează la aceasta, interpretul lucrează într-o cabină izolată fonic, conform normelor ISO, dotată cu o consolă, datorită căreia interpretul poate asculta în căști discursul vorbitorului, putând astfel efectua traducerea simultană prin intermediul microfonului. În sala de conferință, participanții primesc încă de la începutul evenimentului căști în care vor asculta traducerea în limba lor a discursurilor vorbitorilor.

Intervenția unui interpret de limba italiană pentru o traducere simultană poate fi utilă în cadrul unor evenimente de tipul conferințelor, congreselor sau seminariilor și necesită echipamente tehnice speciale. Este important de menționat faptul că în cazul în care durata traducerii depășește o oră, va fi nevoie de prezența a 2 interpreți de limba italiană care se alternează între ei la intervale cuprinse între 30 de minute și o oră pentru a putea garanta astfel calitatea procesului de interpretare.

Soluții de traducere simultană

_____

Când ai nevoie de un interpret de limba italiană?

w

Scrie-mi un e-mail sau contactează-mă telefonic
pentru a-mi prezenta
detaliile privind evenimentul organizat;

T

După ce voi analiza solicitarea
ta, își voi transmite o ofertă
de preț adaptată nevoilor tale;

g

Fiecare ofertă de traducere consecutivă ține cont de
anumiți factori precum
durata serviciului, locația,
volumul de lucru și gradul de dificultate;

Apelează la experiența mea de
interpret de limba italiană și vei
avea garanția unui eveniment de
succes.

De ce să ma alegi ca interpret de limba italiană

_____

Beneficii pentru traducerea simultană

 Serviciul de traducere simultană
este asigurat de unul sau doi
interpreți de limba italiană cu o
experiență de cel puțin 12 ani.

Tariful perceput include serviciul
de traducere simultană, dar și
deplasarea la locație și
familiarizarea terminologică.

Interpretul de limba italiană se
poate deplasa pe cont propriu la
locații din București și din Ilfov.

Disponibilitate de deplasare în
orice oraș din România sau din Italia,
cu suportarea cheltuielilor aferente
de către client.

Consultanță de specialitate gratuită.

Disponibilitate de deplasare în
orice oraș din România sau din Italia,
cu suportarea cheltuielilor aferente
de către client.

Consultanță de specialitate gratuită.

Condiții de lucru

_____

Ce trebuie să știi despre serviciile de traducere simultană limba italiană

Pentru evenimentele ce depășesc o oră, este necesară prezența a 2 interpreți de limba italiană.

Traducerea simultană necesită existența echipamentelor tehnice necesare.

În vederea unei traduceri simultane de calitate, clientul are datoria de a pune la dispoziția interpreților materiale sau prezentări pentru familiarea terminologică.

Minimul facturabil este de 1 oră.

Tariful pentru serviciul de traducere simultană include nu doar timpul alocat traducerii, ci și timpul alocat deplasării la locații, precum și timpul alocat familiarizării terminologice.

O zi de interpretariat are o durată de maximum 9 ore, cu pauze incluse.

Timpul de lucru se calculează din momentul în care interpretul se află la dispoziția clientului (data, ora și locația în prealabil comunicate) și până în momentul finalizării serviciului de traducere simultană, incluzând pauzele, timpii morți, întârzierile cauzate de client sau de terți.

Odată confirmat serviciul și durata sa, indiferent dacă durata efectivă va fi mai mică, onorariul se va plăti în baza duratei confirmate inițial. Dacă, în schimb, durata efectivă va fi mai mare, în situația în care interpretul are disponibilitatea de a rămâne în continuare pentru a asigura traducerea, onorariul va suferi modificări în sensul aplicării tarifelor aferente orelor suplimentare.

Exemplu concret nr. 1: Dacă un client confirmă un eveniment de 1 zi dar acesta se încheie după 4 ore, din motive neimputabile interpretului, onorariul cuvenit interpretului este cel stabilit inițial aferent zilei de lucru.

Exemplu concret nr. 2: Dacă un client confirmă un eveniment de 4 ore dar acesta necesită prelungire iar interpretul este disponibil a mai rămâne, neavând programate alte servicii, onorariul cuvenit interpretului este cel stabilit inițial pentru cele 4 ore de lucru, la care se adaugă onorariul aferent orelor suplimentare.

Pentru deplasări în vederea prestării de servicii de traducere simultană în afara orașului București și a județului Ilfov, pe lângă onorariul stabilit (ce include și timpul aferent deplasării dus-întors), clientul va trebui să achite interpretului și cheltuielile de transport, cazare și mese.

Iata-mă la lucru

_____

Profesionalismul și implicarea îmi caracterizează activitatea de interpret.

„Colaborarea mea cu Laura consta intr-un curs de limba italiana care a debutat in anul 2012 si care continua pana in prezent. Sunt foarte multumit de activitatea Laurei care s-a distins in toata aceasta perioada prin profesionalism, orientare catre client, atentie si disponibilitate.”
(Anton Roescu, administrator Avitech, Romania)

„Avem placerea de a o recomanda pe domnisoara Laura Alexandru cu care am inceput colaborarea in 2009 cand am apelat pentru prima data la serviciile acesteia de interpretariat. Aceasta s-a distins in tot acest timp prin profesionalism, seriozitate, orientare catre client, punctualitate si nu in ultimul rand calitate a serviciilor.”
(Dana Matei, Director Porta Communications, Bucuresti, Romania)

„Ho avuto il piacere di collaborare più volte con la signorina Alexandru Laura e posso affermare che è professionalmente molto preparata. Raccomando i suoi servizi.”
(Piero Crimella, manager Sopraluoghi SRL, Italia)

 „Am apreciat la domnisoara Laura Alexandru acuratetea serviciilor de interpretariat, seriozitatea si stilul de relationare cu ceilalti.”
(Camelia Stavarache, Presedinte Asociatia de Psihoterapie Integrativa, Romania)

Sunt traducător și interpret autorizat de Ministerul Justiției pentru limbile italiană și franceză conform autorizației 29392/2010.

„Imi exprim aprecierea fata de colaborarea companiei noastre – SC Tiemme Systems SRL – cu Laura Alexandru ca furnizor de servicii specializat in cursuri de limba italiana pentru companii.”
(Florentina Nastase, Departament Contabilitate, Tiemme Systems SRL)

„Incepand cu anul 2013, am apelat frecvent la serviciile de interpretariat si traducere oferite de d-ra Laura Alexandru. Aceasta colaborare continua si in prezent (…).
Suntem total multumiti de prestatia ei si o recomandam cu toata increderea.”
(I. Manea, director Viti-Pomicola Samburesti S.A.)

„Con la presente siamo a raccomandare la Sig.ra Laura Alexandru con cui abbiamo collaborato per servizi di interpretariato dall’italiano al romeno e viceversa. La Sig.ra Alexandru ha un buon senso della comunicazione, è una persona seria e responsabile, dedicata al suo lavoro.”
(Antonio Petti, Project Engineer Melfi S.R.L, succursale Bucarest)

„Colaborare excelenta, disponibilitate, seriozitate, profesionalism. Multumim tare mult!”
(I. Neacsu, Intesa Sanpaolo, Sucursala Bucuresti)

Obține o cotație pentru proiectul tău

Call Now Button